LITIGIILE DE MUNCA
I. Notiune
Potrivit dictionarului
limbii romane, litigiu este orice neintelegere sau conflict ivit intre doua sau
mai multe persoane fizice sau juridice cu privire la modul de realizare a continutului
- drepturi si obligatii - unor raporturi juridice, susceptibil de a fi supus
spre rezolvare unui organ de jurisdictie. Natura sau specificul raporturilor
juridice determina si natura litigiilor, cu toate consecintele ce decurg din aceasta:
- competenta organelor de jurisdictie de a le solutiona;
- modul de alcatuire a completelor de judecata;
- procedura activitatii de solutionare;
- organizarea cailor de atac;
- executarea hotararilor etc.
Dupa insusirile raporturilor
juridice a caror valorificare se urmareste, litigiile pot fi:
·
civile;
·
de munca;
·
penale;
administrative etc.[a se vedea si
proces; jurisdictie].
Litigiile de munca sunt acele divergente care au aparut
intre salariat și angajator in legatura cu incheierea, executarea sau
desfacerea contractului individual de munca.
Exista litigii individuale de
munca și litigii colective de munca.
Sunt considerate litigii
individuale de munca divergentele dintre salariat și angajator privind:
a)
incheierea contractului individual de
munca;
b)
executarea contractului individual de
munca;
c)
modificarea contractului individual de
munca;
d)
suspendarea contractului individual de
munca;
e)
incetarea și nulitatea, partiala sau
totala, a contractului individual de munca;
f) plata despagubirilor
in cazul neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare a obligatiilor de catre
una din partile contractului individual de munca;
g)
neeliberarea adeverintei privind
vechimea in munca sau inscrierile incorecte efectuate in aceasta;
h)
alte probleme ce decurg din raporturile
individuale de munca.
Conflictele de natura juridica
pot fi solutionate prin una sau mai multe dintre urmatoarele cai:
–
prin apel la o instanta jurisdictionala;
– prin apel la un arbitru sau o Comisie
de arbitraj;
– prin apel la un tert mediator sau
conciliator.
Fiecare dintre modalitatile de solutionare
a conflictelor are avantaje și dezavantaje. Principial, instanta și arbitrul
asigura o solutie centrata pe dreptate, in timp ce mediatorul faciliteaza gasirea
de catre parti a unei solutii in care ambele sa aiba de caștigat și care sa
conduca la detensionarea conflictului.
|
Potrivit art. 1 lit. n) din Legea
dialogului social, nr. 62/2011, conflictul de munca se defineste ca fiind
conflictul dintre angajati si angajatori privind interesele cu caracter
economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfasurarea
raporturilor de munca sau de serviciu.
De semnalat ca Legea nr.
62/2011 a abrogat expres prevederile Legii nr. 168/1999 privind solutionarea
conflictelor de munca, deci de acum ar trebui sa lucram cu aceste noi definitii.
Se observa mai intai asimilarea conflictelor la care participa functionarii
publici, si care pana in prezent nu erau considerate conflicte de munca.
Conflictele de munca pot fi
colective sau individuale:
- cele colective intervin intre angajati si angajatori care au ca obiect inceperea, desfasurarea sau incheiereanegocierilor privind contractele ori acordurile colective de munca;
- cele individuale au ca obiect exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligatii care decurg dincontractele individuale si colective de munca ori din acordurile colective de munca si raporturile de serviciu ale functionarilor publici, precum si din legi sau din alte acte normative.
De asemenea, sunt
considerate conflicte individuale de munca urmatoarele:
(i)
conflictele in legatura cu plata unor
despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de parti prin neindeplinirea
sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor stabilite prin contractul
individual de munca ori raportul de serviciu;
(ii) conflictele in
legatura cu constatarea nulitatii contractelor individuale de munca ori a unor
clauze ale acestora;
(iii)
conflictele in legatura cu constatarea incetarii
raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora.
Desi nu se mai folosesc
conceptele de „conflicte de interese”, respectiv „conflicte de
drepturi”, distinctia continua sa ramana relevanta. Conflictele colective, in
definitia din Legea nr. 62/2011, corespund exact conflictelor de interese. Este
eliminata posibilitatea declansarii de conflicte colective de drepturi. In
fapt, nerespectarea prevederilor unui contract colectiv de munca atrage declansarea
unui conflict individual de munca. Nu este relevant daca dreptul invocat este
cuprins in lege, in contractul individual sau in contractul colectiv de munca;
nerespectarea unui drept declanseaza doar un conflict individual
salariat/angajator.
De asemenea, nerespectarea prevederilor
legale privind concedierea colectiva poate face obiectul tot al unui conflict
individual de munca.
Conflictele de munca pot interveni in
faza precontractuala, de negociere (care se solutioneaza prin conciliere,
mediere, arbitraj, greva) și conflicte din faza de executare a unui
contract colectiv sau individual de munca (care se solutioneaza de catre
instanta de judecata, asemeni oricaror litigii ce au ca obiect
nerespectarea
prevederilor contractuale de catre una dintre parti).
III. Participantii
la conflictele de munca
Calificarea unui
conflict ca fiind de munca depinde de masura in care se gasește in fiinta un
contract in-dividual de munca, de natura a le conferi participantilor calitatea
de angajator și salariat. Chiar și in ipoteza conflictelor colective, prima
conditie o reprezinta existenta pentru persoanele care sustin nerespectarea de
catre angajator a unui drept sau a unui interes a calitatii de salariat,
asigurata prin incheierea unui contract individual de munca. De aici, concluzia
ca persoanele care presteaza munca intr-un alt temei contractual, cum ar fi
conventiile civile de prestari servicii sau contractul de munca voluntara, nu
pot participa la conflicte de munca. Altfel spus, conflictele in care pot fi
angrenate acestea, in raport cu beneficiarul muncii lor, vor fi guvernate de
regulile de drept civil (ale raspunderii civile contractuale).
Chiar daca participantii
la un conflict au calitatea de salariat, respectiv angajator, conflictul
declanșat nu este conflict de munca decat daca aceștia sunt parti ale aceluiași
raport de munca.
Așadar, conflictul
intervenit intre parti, dupa finele contractului individual de munca, mai poate
fi calificat ca fiind de munca? Cu alte cuvinte, pot foștii salariati sa
participe la conflicte de munca?
In multe situatii, raspunsul este
afirmativ:
- actiunea declanșata de fostul salariat ca urmare a neplatii drepturilor salariale de catre angajator, pentruo perioada de timp lucrata;
- actiunea declanșata de catre fostul salariat, parte a unei clauze de neconcurenta, pentru neplata de catrefostul sau angajator a indemnizatiei la care acesta s-a obligat prin respectiva clauza;
- actiunea declanșata de catre fostul salariat, al carui contract de munca a incetat cu prilejul unei conce-dieri colective, pentru nerespectarea de catre angajator a obligatiei prevazute la art. 74 din Codul muncii, privind interzicerea angajarii de personal in termen de 45 de zile de la concedierea colectiva etc.
Prin Decizia nr. 733/2014, Inalta Curte de Casatie și
Justitie a avut prilejul de a se pronunta cu privire la calificarea ca fiind
conflict de munca a unui conflict declanșat de fostul salariat al unei
companii.
Iata cum reclamantul O.G. a solicitat obligarea
fostului sau angajator, Societatea „A” S.A., la acordarea cotelor de energie
electrica stabilite potrivit H.G. nr. 1.041/2003 și Contractului colectiv de
munca aplicabil la nivelul unitatii, potrivit carora angajatii și pensionarii
societatii au dreptul la o anumita cota de energie gratuita. Tribunalul a
declinat competenta in favoarea Judecatoriei, ca instanta de drept comun,
socotind ca nu ar fi vorba despre un conflict de munca, deoarece reclamantul nu
mai avea calitatea de salariat, ci doar pe aceea de pensionar, acesta neputand
fi subiect al unui conflict de munca. In plus, analiza dispozitiilor art. 133
alin. (1) din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, conduce la concluzia ca
reclamantul nu se poate prevala de dispozitiile contractului colectiv de munca,
deci conflictul declanșat era un conflict de drept comun.
La randul ei, Judecatoria Sector 1 Bucuresti a
declinat in favoarea Tribunalului Bucuresti competenta de solutionare a cauzei,
aratand ca drepturile solicitate de reclamant decurgeau dintr-un contract
colectiv de munca.
Conflictul de competenta a fost judecat la Curtea de
Apel și, in final, a ajuns la Inalta Curte de Casatie și Justitie, care a
statuat ca litigiul dedus judecatii deriva dintr-un raport de munca. Desi
la momentul formularii actiunii avea calitatea de pensionar, drepturile pe
care le invoca reclamantul au luat nastere ca urmare a calitatii de
salariat la Societatea „A” S.A. Cauza juridica a actiunii deduse judecatii isi
are originea intr-un raport de munca, indiferent de calitatea pe care o
are in prezent reclamantul, respectiv aceea de
pensionar.
Ca urmare, competenta de solutionare ii revine Tribunalului, ca instanta de
drept al muncii.
IV. Absenta
conflictelor
Starea
de pace sociala este un rezultat al dialogului intre partenerii sociali, al
dialogului social, dupa cum prevede și art. 211 din Codul muncii: „pentru
asigurarea climatului de stabilitate și pace sociala, prin lege sunt
reglementate modalitatile de consultari și dialog permanent intre partenerii
sociali“.
Legiuitorul roman a reglementat o serie de aspecte
ale dialogului social și negocierii colective de natura a asigura, in optica
sa, conditii pentru instaurarea unei paci sociale stabile:
- raportul intre lege și contractul colectiv de munca incheiat la diverse nivele;prevederea obligatiei de a negocia;
- extinderea automata a efectelor juridice ale contractelor colective de munca la anumite nivele;limitarea posibilitatii declararii grevei doar la cazul conflictelor colective.
In
sisteme de drept ca al nostru, pacea sociala are caracter obligatoriu, pentru
perioadele in care declanșarea conflictelor colective este interzisa.
Izvorul obligatiei de pace sociala poate fi
contractual sau legal. El este legal in sistemele de drept in care legea
interzice greva pe parcursul derularii contractului colectiv de munca,
independent daca partile au inclus vreo obligatie de pace sociala in acordul
lor. Legislatia romaneasca conditioneaza posibilitatea declararii grevei de
declanșarea unui conflict de interese și declanșarea unui conflict de interese
de negocierea contractului colectiv de munca. Cat timp contractul colectiv de
munca este in fiinta, pacea sociala este obligatorie.
Obligatia
de pace sociala are un izvor contractual ori de cate ori partenerii sociali
sunt cei care se inteleg cu privire la aceasta, putand fi:
- implicita, atunci jurisprudenta a statuat ca ar decurge automat din contractul colectiv de munca incheiatintre parti, in baza principiului pacta sunt servanda (cazul sistemului german de drept);
- expresain mod obligatoriu (pentru a produce efecte) in sistemele de drept in care greva poate fideclanșata oricand, inclusiv pe parcursul derularii contractului colectiv de munca (spre exemplu, cazul sistemului belgian).
V. Categorii de
conflicte
Intre conflictele de munca, numai o parte au
caracter juridic, și nici acestea nu pot fi toate solutionate in instanta, ci
doar cele individuale. Conflictele de munca au o componenta psihologica semnificativa
și, in functie de categoria careia ii apartin, se solutioneaza prin cele mai
diverse metode. Iata cateva categorii de conflicte identificate in teoria și
practica raporturilor de munca:
a) In functie de momentul
producerii, exista conflicte declanșate:
cu prilejul negocierii contractului de
munca. Un candidat poate sustine, spre exemplu, ca eliminareasa de la angajare
a avut caracter discriminatoriu;
pe parcursul derularii contractului.
Aici vom include și conflictele dintre salariati și management,dar și
conflictele dintre salariati;
la finele contractului
de munca. Spre exemplu, conflictele nascute cu prilejul negocierii incetariicontractului
prin acordul partilor, sau cele care privesc restituirea cheltuielilor cu
formarea profesionala;
dupa incetarea contractului de munca.
Spre exemplu, conflictele legate de clauza de neconcurentasau de recuperarea
unor prejudicii.
In principiu, tehnicile
de solutionare a conflictelor difera in functie de masura in care partile au
sau nu in fata un viitor comun, in care ele vor continua sau nu sa mai
colaboreze.
b)
In
functie de periodicitate, exista conflicte de munca cu caracter: exceptional;
ciclic. Acestea pot avea caracter de
sistem și pot privi anumite erori de organizare manageriala.
c) In functie de
conditiile impuse de Legea dialogului social, conflictele pot fi:
colective (de interese);
individuale (de drepturi). Reamintim ca și
conflictele nascute din nerespectarea unor drepturiconsacrate pentru un intreg
colectiv de salariati sunt tot conflicte individuale.
d) In functie de
participanti, pot exista:
conflicte inter-organizationale,
declanșate intre companii diferite. Un astfel de conflict intervine,de exemplu,
atunci cand o parte dintre salariatii unei companii demisioneaza pentru a se
angaja intr-o companie concurenta;
conflicte intra-organizationale–
intre departamente sau chiar intre salariati in mod individual, caurmare a
competitiei pentru resurse, pentru clienti, pentru obtinerea anumitor
comisioane din vanzari care se acorda in functie de performanta. Atunci cand
unele departamente/colective/salariati cresc vanzarile pe seama scaderii vanzarilor
altor departamente/colective/salariati din aceeași companie, fenomenul poarta
numele de „canibalizare” și este adesea considerat rezultatul unei erori
manageriale.
e) In functie de directia pe care
se manifesta:
conflict vertical:intre un salariat
superior și un salariat inferior, potrivit organigramei. Are caractervertical
și conflictul dintre salariat și angajator;
conflict orizontal: intre salariati
aflati la egalitate ca pozitie in cadrul firmei, potrivit organigramei.
f) In functie de puterea
participantilor:
conflict simetric, atunci cand
participantii au putere juridica, economica sau organizationala com-parabila;
conflict asimetric, daca partile au o
forta de negociere diferita (cazul celor mai multe dintreconflictele declanșate
intre angajator și salariat).
g) In functie de faza in care se
gasesc, conflictele pot fi:
4
latente;
4
manifestate. Conflictele juridice sunt intotdeauna
manifestate, dar angajatorul poate preintampina declanșarea acestora daca le
identifica inca din etapa latenta.
h)
In functie de motivatia producerii lor,
conflictele se pot declanșa:
4
neintentionat, ele putand fi, spre exemplu,
expresia unor erori manageriale;
4
intentionat, atunci cand, spre exemplu,
angajatorul cauta in mod deliberat sa mentina salariatii in sta-re de tensiune,
prin exercitarea unei presiuni competitionale. Competitia poate avea loc intre
salariati, dar și intre salariatii actuali si candidatii la angajare; intre
lucratorii standard si cei cu contracte ati-pice.
In functie de categoria careia ii apartine fiecare
conflict se va aprecia daca acesta are sau nu potentialul de a produce disfunctionalitati
in companie și, daca e cazul, vor fi avute in vedere metodele cele mai eficace
de preintampinare a acestora.
Ca metode de preintampinare, vom
avea in vedere, intre altele:
a) problemele
de comunicare. Se estimeaza ca peste jumatate dintre conflictele de la locul de
munca sunt declanșate ca urmare a unor disfunctii in comunicare. Depinde de
angajator sa opteze pentru caile cele mai eficiente de comunicare, asigurand
transparenta deciziilor manageriale și eliminand orice aparenta a unor
atitudini arbitrare sau partinitoare;
b)
utilizarea eficienta a Regulamentului
intern. Prin intermediul acestui act unilateral, adus la cunoștinta salariatilor
potrivit dispozitiilor Codului muncii angajatorul impune reguli disciplinare
clare, aceleași pentru toti, respectate cu fiecare prilej;
c)
sanctionarea abaterilor disciplinare,
chiar și a celor ușoare, atat pentru dosarul disciplinar al salariatului
indisciplinat, cat și pentru preintampinarea savarșirii de abateri de catre alti
salariati;
d)
realizarea unei evaluari periodice corecte,
pe baza criteriilor de evaluare prevazute in contractul individual și corespunzator
unei proceduri cunoscute de toti salariatii (care sa constituie, spre exemplu,
anexa la Regulamentul intern). Nu trebuie pierdut din vedere faptul ca marea
majoritate a salariatilor care contesta in instanta rezultatul evaluarii sustin
ca aceasta a fost „subiectiva” sau „realizata pe criterii arbitrare”. Trebuie
preintampinata aceasta sustinere;
e) impunerea unor
sisteme interne de contestare a unor decizii – mai ales a evaluarii periodice a
salariatilor;
f)
protectia așa-numitilor „avertizori“, a
celor care denunta incalcari ale legii;
g) conștientizarea
componentei psihologice a conflictelor de munca și utilizarea modalitatilor
inter-umane, nu neaparat juridice, de solutionare;
h)
furnizarea unor servicii interne de mediere
a conflictelor (mai ales in cazul companiilor mari) etc.
VI. Conflictele colective
Singurul moment in care
se poate declansa un conflict colectiv de munca este cel al negocierii
contractului colectiv de munca. Dupa aceea, se mai pot declansa doar conflicte
individuale.
Conflictele colective se
caracterizeaza prin urmatoarele elemente:
nu
pot interveni intr-un alt moment al derularii raporturilor de munca decat in
cel al negocieriicontractului colectiv de munca;
ex.:
Conflictele nascute din
nerespectarea contractului colectiv de munca aflat in fiinta nu au caracter
colectiv, ci individual.
Daca angajatorul
nu respecta o anumita prevedere din contractul colectiv de munca cu privire la
niciunul dintre salariati, actiunea acestora in instanta nu va avea caracter
colectiv, ci va fi o alaturare de actiuni individuale, fiecare salariat intentand
actiunea cu privire la nerespectarea prevederilor contractului colectiv in
raport cu propria persoana. In felul acesta nu mai exista conflicte colective
de drepturi.
nu pot avea ca obiect decat acele
aspecte care pot fi reglementate prin contractul colectiv de munca;
ex.
Pot interveni conflicte
colective cu privire la:
– conditiile de munca;
– salarizare;
– ordinea de prioritati la operarea de
concedieri colective, dupa aplicarea criteriilor de evaluare etc.
nu
pot privi interese ale persoanelor care presteaza munca in temeiul unui alt
contract decatcontractul individual de munca;
ex.
Nu pot interveni
conflicte de interese intre angajator si:
– studenti si elevi, care desfasoara
practica in productie;
– persoanele condamnate cu executarea
pedepsei la locul de munca;
– persoanele care presteaza activitatea in
temeiul unei conventii civile de presari-servicii etc.
nu pot avea ca obiect revendicari ale salariatilor
pentru a caror rezolvare este necesara adoptarea uneilegi sau a altui act
normativ (art. 157 din Legea dialogului social);
ExEMPLU
Salariatii care
lucreaza in unitati in care, prin hotarare a Guvernului, este stabilit un
program de lucru continuu, cum sunt cele sanitare si de alimentatie publica, nu
ar putea declansa un conflict de interese privind acordarea de zile libere cu
prilejul sarbatorilor legale. Angajatorul nu poate acorda aceste zile libere, ci
le poate asigura doar compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 60
de zile. Cum reglementarea este cuprinsa in lege (art. 139 si 140 din Codul
muncii), nu se pot declansa conflicte de interese avand acest obiect.
pot
interveni numai cu prilejul incheierii unui contract colectiv de munca, nu si a
unui contractindividual de munca.
Deosebirile de opinii intre
angajator si o persoana care se afla in faza de negociere a contractului
individual de munca, neavand inca statut de salariat, nu se pot finaliza decat
fie cu incheierea contractului individual de munca, in conformitate cu
prevederile legii si ale contractului colectiv de munca, fie cu neincheierea
lui.
Partile unui conflict colectiv sunt
partenerii intre care se desfasoara negocierile colective, la nivelurile la
care se poate desfasura aceasta.
Conflictele colective pot
interveni la nivel de:
– unitati;
– grupuri de unitati,
– sectoare de activitate.
Cum negocierea nu se mai realizeaza la
nivel national, nici contractul colectiv la nivel national nu se mai poate incheia,
decurge ca nici conflictele colective nu se mai pot declansa la nivel national.
Aceasta nu exclude insa posibilitatea unei greve generale, care va fi insa
rezultatul alaturarii unor conflicte colective de la nivelele diferitelor
sectoare de activitate.
Cand se poate declansa un
conflict colectiv?
Conflictele de interese se pot
declansa numai in urmatoarele situatii:
a)
angajatorul
sau organizatia patronala refuza sa inceapa negocierea unui nou contract
colectiv de munca, in conditiile in care:
–
nu are incheiat un contract colectiv de munca sau
– contractul colectiv de munca a incetat;
b) angajatorul sau
organizatia patronala nu accepta revendicarile formulate de angajati;
c)
partile nu ajung la o intelegere privind
incheierea unui contract sau acord colectiv de munca pana la data stabilita de
comun acord pentru finalizarea negocierilor.
In cazul contractelor colective de munca
multianuale, angajatorul nu va avea obligatia de a mai initia negocieri
colective pana la momentul expirarii contractului in curs.
De altfel, art. 164 din Legea nr. 62/2011 o spune
expres: pe durata valabilitatii unui contract sau acord colectiv de munca,
angajatii nu pot declansa conflictul colectiv de munca.
ex.
In cazul unui contract colectiv de munca
incheiat pe doi ani, angajatorul avea pana acum obligatia de a relua
negocierea, chiar daca respectivul contract colectiv nu expirase, cu privire la
elementele esentiale ale contractului. Aceasta negociere anuala putea conduce
la:
– incheierea unui act aditional
la contractul colectiv de munca (in care, spre exemplu, sa se prevada un nou
nivel al salariilor);
– mentinerea in fiinta a dispozitiilor
contractului colectiv de munca in curs;
– declansarea unui conflict de
interese. Un astfel de conflict de interese, daca nu se putea solutiona
amiabil, putea conduce la declansarea unei greve. Cu alte cuvinte, o greva era
legala, in aceste circumstante, chiar daca era declansata pe parcursul existentei
unui contract colectiv de munca.
In prezent, in cazul in care contractul colectiv de
munca a fost incheiat pentru doi ani, angajatorul nu are obligatia de a mai initia
negocierea colectiva decat atunci cand acesta va expira. Salariatii nu pot
declansa greva, daca de exemplu au solicitat majorarea salariilor, pe care
angajatorul a respins-o. Conflictele colective nu pot fi declansate cat timp
contractul colectiv de munca nu a expirat. Acesta nu inseamna ca nu s-ar putea incheia
un act aditional la contractul colectiv de munca prin care sa se modifice
vreunul dintre elementele acestuia, spre exemplu salariile, doar ca negocierea
unui atare act aditional nu este obligatorie pentru angajator.
Ca urmare, poate fi mai avantajos pentru angajator sa
negocieze contracte colective de munca multianuale, inlaturand pentru o perioada
mai indelungata de timp posibilitatea salariatilor de a face greva.
Care sunt etapele conflictului
colectiv?
Legea are in vedere urmatoarele
etape:
a)
Sesizarea angajatorului cu privire la
revendicarile salariatilor
Sesizarea se va face:
– in scris, in cuprinsul unei cereri
care se inregistreaza de catre angajator;
– verbal, cu prilejul
discutiilor purtate intre conducerea unitatii si sindicatul reprezentativ sau
reprezen-tantii salariatilor, daca aceste discutii sunt consemnate intr-un
proces-verbal.
b) Raspunsul
angajatorului
Angajatorul
sau organizatia patronala are obligatia de a raspunde in scris sindicatelor
sau, in lipsa acestora, reprezentantilor angajatilor, in termen de doua zile
lucratoare de la primirea sesizarii, cu precizarea punctului de vedere pentru
fiecare dintre revendicarile formulate.
Uneori, acest termen
este considerat prea scurt pentru a permite angajatorului sa ia act de revendicarile
salariatilor si sa gaseasca solutii pentru acestea. Totusi, potrivit legii, daca
angajatorul nu raspunde in termen, conflictul colectiv se considera declansat.
c) Declansarea conflictului
colectiv
In situatia in
care angajatorul ori organizatia patronala nu a raspuns la toate revendicarile formulate
sau, desi a raspuns, sindicatele ori reprezentantii salariatilor, dupa caz, nu
sunt de acord cu punctul de vedere precizat, conflictul colectiv de munca se
poate declansa.
Solutionarea conflictelor
colective
Conflictele
de interese nu se solutioneaza in justitie. Partile nu pot introduce actiuni in
fata instantelor judecatoresti. De altfel, pentru a judeca, instanta are nevoie
de un temei legal sau contractual, or conflictul colectiv de munca s-a nascut
tocmai in absenta unui asemenea temei.
Cine are dreptate? Salariatii,
care de exemplu revendica o crestere a nivelului mediu al salariilor pe unitate,
sau angajatorul, care refuza aceasta revendicare? Nu exista un raspuns; este
posibil ca ambele parti sa aiba dreptate. De aceea, in solutionarea conflictelor
colective nici nu se pune problema transarii „dreptatii”. Singurul scop este gasirea
unei solutii comune. A unui compromis.
Solutionarea conflictelor
colective se realizeaza cu ajutorul urmatoarelor metode:
- Concilierea
Procedura de conciliere este obligatorie. Daca nu
este epuizata aceasta etapa, partile nu vor putea trece mai departe in solutionarea
conflictului colectiv, iar orice greva este exclusa.
Concilierea se realizeaza:
– la Ministerul Muncii, Familiei si
Protectiei Sociale, in cazul conflictelor colective de munca la nivel de grup
de unitati sau la nivel sectorial;
– la inspectoratul teritorial de munca, in
cazul conflictelor colective de munca la nivel de unitate.
- Medierea
- Arbitrajul.
Medierea sau arbitrajul conflictului colectiv de
munca este obligatorie/obligatoriu daca partile, de comun acord, au decis acest
lucru inainte de declansarea grevei ori pe parcursul acesteia.
In ultima instanta, daca nicio
modalitate de solutionare a conflictelor nu a avut succes, salariatii, cu
indeplinirea unor conditii
speciale, vor putea declansa greva.
1. Concurarea
angajatorului. Abatere disciplinara grava, desfacerea contractului de munca
Fapta salariatului A constand in concurarea
angajatorului sau prin persoana fizica autorizata A („PFA A”) infiintata de
acesta, stiind ca obiectul de activitate al celor doua persoane juridice este
comun, este suficient de grava pentru a justifica aplicarea
celei mai severe sanctiuni disciplinare, respectiv desfacerea disciplinara a
contractului de munca.
In concret, PFA „A“ a
trimis catre un client al angajatorului o oferta/cotatie de pret de
echipamente, servicii suport si licente. Aceste produse erau oferite si de catre
angajator clientilor sai prin reprezentanti de vanzari. Salariatul s-a folosit
la intocmirea ofertei de cunostintele dobandite si consolidate in cadrul societatii
angajatoare la realizarea unor lucrari similare de uz intern si a folosit
resursele acesteia pentru a-i face concurenta. De asemenea, in declaratia sa de
interese, salariatul A a aratat ca nu se afla intr-un conflict de interese cu
angajatorul, incalcand astfel obligatia de a respecta disciplina muncii, obligatia
de fidelitate fata de angajator, precum si obligatia de a respecta intocmai
Regulamentul Intern al angajatorului (Tribunalul Brasov, Sectia civila,
Sentinta civila nr. 425/M/26.02.2013).
Comentarii si recomandari:
– Includeti in
Regulamentul Intern al societatii o procedura referitoare la evitarea
conflictelor de interese si mentionati in mod expres situatiile in care salariatii
se pot afla in conflict de interese.
– Spre exemplu, un salariat se afla in
conflict de interese in situatia in care are interese personale si/sau
financiare intr-o afacere/societate care se afla in concurenta cu angajatorul si/sau
orice alta persoana fizica sau juridica care se afla in relatii contractuale cu
angajatorul.
– Precizati in mod
expres in Regulamentul Intern al societatii ca desfasurarea de activitati care
determina conflict de interese intre societate si salariat constituie abatere
disciplinara grava.
2.
Comportament necorespunzator.
Abatere disciplinara grava, desfacerea contractului
de munca
In situatia in care un
salariat utilizeaza un vocabular nepotrivit, ridica tonul, este agresiv si
jigneste alti salariati precum si clientii, in mod repetat, perturband
activitatea de locul de munca, acesta poate fi concediat disciplinar, faptele
sale fiind suficient de grave pentru a atrage desfacerea disciplinara a
contractului de munca.
Fapta salariatului de a
avea un comportament agresiv, jignitor fata de colegi este mai grava in cazul in
care acesta are o pozitie de organizare si coordonare a activitati acestora (Tribunalul
Constanta, Sectia civila, Sentinta civila nr. 6192/19.11.2012).
Comentarii si recomandari:
– Potrivit prevederilor
art. 5 si 6 din Codul muncii, in cadrul relatiilor de munca functioneaza
principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii. Orice salariat care
presteaza o munca beneficiaza de conditii de munca adecvate activitatii desfasurate,
precum si de respectarea demnitatii si a constiintei sale, fara nicio
discriminare.
– Includeti in
Regulamentul Intern al societatii prevederi referitoare la diferitele forme de
discriminare. Spre exemplu, potrivit celor retinute de instanta in Sentinta
Civila nr. 6192/19.11.2012, constituie forme de discriminare: crearea la locul
de munca a unei atmosfere de intimidare, ostila sau descurajanta pentru
salariat, influentarea negativa a situatiei salariatului in ceea ce priveste
promovarea profesionala sau incalcarea demnitatii personale a altor salariati
prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate de umilire sau
ofensatoare.
Precizati in Regulamentul Intern
ca orice forma de discriminare constituie abatere disciplinara grava.
Consecintele neintocmirii fisei de post la incheierea
contractului de munca
Intre un angajator si
salariat pot exista, pe langa raporturile juridice de munca si raporturi
juridice de mandat. In situatia in care raporturile de munca sunt dublate de
raporturi juridice decurgand dintr-un contract de mandat, intre cele doua
categorii de raporturi nu trebuie facuta confuzie. Un instrument util si
necesar pentru delimitarea intre cele doua categorii de atributii este fisa
postului.
Neintocmirea fisei de
post nu produce consecinte in planul validitatii contractului individual de
munca si a raportului juridic de munca, atata vreme cat contractul de munca
negociat de parti si incheiat in forma scrisa contine toate clauzele esentiale (Curtea
de Apel Bucuresti, Sectia a VII-a Civila si pentru Cauze privind
Conflictele de Munca, Decizia civila nr. 1764R din 19.03.2014).
COMENTARII SI RECOMANDaRI:
Fisa postului contine
atributiile postului si face parte dintre clauzele obligatorii la incheierea
contractului de munca, potrivit art. 17 alin. (2) lit. d) din Codul muncii.
In situatia in care
raporturile de munca ale unui salariat sunt dublate de raporturi juridice de
mandat, delimitati in mod expres ce obligatii revin salariatului in baza celor
doua contracte. Astfel, mentionati in contractul de mandat care sunt obligatiile
si responsabilitatile salariatului mandatar, iar in fisa postului pre-cizati
care sunt atributiile sale in baza contractului de munca.
4. Eficientizarea
activitatii societatii. Temei pentru concediere. Efectivitatea desfiintarii
postului
Reorganizarea unitatii in scopul
eficientizarii activitatii poate constitui temei al concedierii pentru motive
ce nu tin de persoana salariatului, daca sunt indeplinite conditiile prevazute
de lege, respectiv: desfiintarea postului sa fie efectiva, iar cauza sa fie
reala si serioasa.
Nu se poate retine indeplinirea
cerintelor privitoare la efectivitatea desfiintarii postului și realitatea
cauzei concedierii in conditiile in care in perioada concedierii salariatului,
societatea a publicat un anunt in vederea ocuparii unui post identic cu cel al
salariatului concediat, ceea ce conduce la concluzia ca un astfel de post era
necesar si ca desfiintarea sa nu a fost decat formala, urmand a fi ocupat de un
nou angajat.
Faptul ca in organigrama societatii nu
mai apare acel post nu reprezinta o prezumtie absoluta ca desfiintarea este
efectiva, caracterul efectiv urmand a fi stabilit prin aprecierea tuturor imprejurarilor
legate de concediere si de activitatea angajatorului (Curtea de Apel Bucuresti,
Decizia nr. 4629R/22.06.2009).
COMENTARII SI RECOMANDARI:
Chiar si in situatia in
care are loc o concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului,
salariatul care urmeaza a fi concediat nu trebuie sa se gaseasca in una dintre
perioadele (art. 60 din Codul muncii) in care concedierea nu poate fi dispusa,
respectiv:
a)
pe durata incapacitatii temporare de
munca;
b)
pe durata concediului pentru carantina;
c)
pe durata in care femeia salariata este
gravida și a concediului de maternitate;
e) pe durata concediului
pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2, 3, 7, respectiv 18 ani;
d)
pe durata exercitarii unei functii
eligibile intr-un organism sindical;
e)
pe durata efectuarii concediului de
odihna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu